A pus umărul la „surpriza Mondialului”, acum își vede visul cu ochii. Joel Campbell revine la Arsenal, după trei ani de exil

Redactor:
Robert ZANFIR
A pus umărul la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Costa Rica a produs surpriza Mondialului prin victoria cu 3-1 în fața campioanei Americii de Sud și a locului 4 de la CM din Africa de Sud, Uruguay. Joel Campbell a fost omul care a dat startul revenirii costaricanilor și a fost desemnat jucătorul primului meci al grupei D.

La doar 21 de ani, atacantul costarican primește acum prima veste bună. Arsenal l-a anunțat că este așteptat la echipă, după trei ani de exil. Ajuns în 2011 sub comanda lui Wenger, Campbell a fost împrumutat în fiecare sezon dintre cele care au urmat la Lorient, Betis și Olympiacos. Cu grecii, atacantul chiar a reușit să își bucure fanii de pe Emirates: a marcat împotriva lui Manchester United, în Liga Campionilor.

„Bineînțeles că mă voi întoarce la Arsenal, am contract cu ei”, a fost prima reacție a lui Joel Campbell când a fost întrebat despre viitoarea lui destinație. „Ieri a fost excelent pentru mine, dar ceea ce am reușit, am reușit cu ajutorul colegilor. Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas, avem meciuri grele în fața”, mai spus atacantul, care a adus golul egalizator pentru Costa Rica, în meciul cu Uruguay.

5 milioane de euro este cota actuală a lui Joell Campbell, conform transfermarkt

750 de mii de euro era cota lui Campbell în momentul în care a fost împrumutat de Arsenal, în august 2011

Următoarele meciuri în grupa D pentru Costa Rica sunt cu Italia și Anglia.

Uruguay – Costa Rica 1-3 (Cavani 22  / Campbell ’54, Duarte ’57, Urena ’84)

Uruguay: Muslera – Pereira, Lugano, Godín, Caceres – Stuani, Arevalo Ríos, Gargano (Gonzalez ’60), Rodríguez (Hernandez ’76) – Cavani, Forlan (Lodeiro ’60). Antrenor: Oscar Tabarez

Costa Rica: Keylor Navas – Gamboa, Duarte, Castro, Umana, Díaz – Borges, Ruiz (Urena ’83), Bolanos (Barrantes ’89), Tejeda (Cubero ’74) – Joel Campbell. Selecționer: Jorge Luis Pinto

Cartonașe galbene: Lugano ’50, Gargano ’56, Caceres ’81
Cartonaș roșu: Pereira ’90+4
 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×